Din 1997, cand 160 de tari au negociat protocolul propus de Natiunile Unite privind reducerea emisiilor de CO2 (carbon / Gaze cu Efect de Sera) cu 5% fata de 1990, si pana in prezent, situatia s-a schimbat.

Astazi, Intergovernamental Panel on Climate Change, un organism international ce evalueaza schimbarile climatice, a aratat ca o crestere cu 2°C a temperaturii va conduce la un dezastru de proportii catastrofice. Omenirea va trebui sa reduca emisiile de carbon cu pana la 70% fata de nivelul din 2010 pana in 2050.

La sfarsitul lui 2015 guvernele s-au intalni la Paris (cea de-a 21-a Conferinta a Partilor – COP21) pentru a negocia un nou protocol cel il va inlocui pe cel semnat la Kyoto, care a trasat liniile directoare prin care tarile vor atinge acest nivel de -70%.

Intalnirea de la Paris pare sa fi fost un success, dar efectul ei juridic il vom simti abia incepand cu 2020, de aceea progresul trebuie sa il facem inca de pe acum iar eforturile trebuie sa fie continue asa cum o face Uniunea Europeana.

In 2005 UE a implementat EU-ETS (Sistemul de Tranzactionare a Emisiilor), un sistem “Cap and Trade” ce stabilea cantitatile totale de gaze cu efect de sera ce puteau fi emise de catre toti participantii – asa numitele permisii/certificate sau EUA (European Union Allowance).

Astfel, companiile (instalatiile) participante trebuie sa isi monitorizeze si sa raporteze emisiile de CO2, asigurandu-se ca vor preda autoritatilor un numar de certificate egal cu emisiile lor (1EUA = 1 tonaCO2 sau echivalent). Daca acestea isi depasesc numarul de permisii (certificate alocate de catre autoritati), trebuie sa isi cumpere aceste certificate de la ceilalti. In sens contrar, daca o instalatie a performat si si-a redus emisiile, poate sa isi vanda surplusul de certificate catre ceilalti formandu-se astfel o piata secundara de tranzactionare – piata certificatelor de emisie carbon.

Sistemul a fost organizat in mai multe faze de tranzactionare, iar in prezent putem distinge patru astfel de faze:

  1. Faza Unu sau “Faza Pilot” (2005-07): Prima perioada de tranzactionare/comercializare s-a intentionat a fi o perioada de proba si s-a caracterizat prin multe neclaritati privind aspectele sale fundamentale.
  2. Faza Doi sau “Faza Kyoto” (2008-12): Sfarsitul celei de-a doua perioade este de fapt o extindere a primului angajament agreat la Kyoto. De aceea, cea de-a doua faza a fost conceputa ca tarile UE sa atinga tinta mai usoara a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiilor.
  3. Faza Trei (2013-20): Sistemul a suferit schimbari legislative majore si a fost setat sa atinga o reducere a emisiilor cu 21% pana in 2020 comparativ cu 2005, sa foloseasca 20% energie regenerabila si sa isi imbunatateasca eficienta energetica cu 20%.
  4. Faza Patru (2021-2030): Reformele structurale si obiectivele tintite sunt inca in discutie.

Piata a inceput sa tranzactioneze in cea de-a doua faza de la un pret foarte scazut de cativa centi / tona; ca urmare a supra-ofertei de certificate inregistrata la sfarsitul primei faze (2005-2007) cand instaltiile au primit mai mult decat ce era necesar.

La mijlocul lui 2008, piata certificatelor EUA a urcat la 30 euro/certificat; nivel la care nu a mai ajuns niciodata. Dupa aceasta data, pretul per certificatul EUA a inregistrat o cadere libera exacerbata de criza economica globala, inregistrand in 2008-2009 un nivel de 8-13 euro/EUA, 13-17 euro in 2010-2011, incheind la un nivel de 6.5 euro in 2012.            

De-a lungul anilor, sistemul EU-ETS a trecut prin diferite faze si a experimentat numeroase probleme si chiar fluctuatii mari de pret, in final nereusind sa isi atinga adevaratul sau obiectiv. Dar cu toate astea, companiile si instalatiile sunt legate de el prin lege, si trebuie sa faca fata riscurilor si fluctuatiilor.